Mesajul Zilei


 Am cerut cărților care este mesajul zilei, pentru toți cei care citesc acest articol și am primit primele trei cărți(Magicianul, Patru de Cupe și Doi de Bâte), ceea ce îmi spune că te afli la o răscruce de drumuri, iar Divinitatea te îndeamnă să alegi noul, o nouă oportunitate pentru care ai toate resursele de a o transforma într-un real succes. Totul ține de tine, întrucât din cauza acelui Patru de Cupe e posibil să nu pui preț pe această oportunitate, să o neglijezi, să nu îi dai importanță.

Aceasta te poate duce însă spre o mai mare stabilitate cu Patru de Bâte(a patra carte) și chiar prosperitate sau o nouă relație, în funcție de ceea ce îți dorești cel mai mult de la viață în acest moment. Cărțile patru(patru de Bâte) și cinci(Puterea) reprezintă sfatul Divinității. Cu ajutorul curajului, puterii, compasiunii, poți construi acea fundație stabilă pe care eu am simțit-o mai ales în domeniul prosperității, finanțelor sau al carierei, dar tu poți să aplici același principiu și în dragoste, pentru că avem și Regina de Cupe la baza pachetului. Aceasta te poate reprezenta pe tine sau o altă energie feminină din viața ta. Regina de Cupe este iubitoare, pune preț pe sentimentele sale, ea având cea mai mare cupă din Tarot. Dă dovadă de o sensibilitate deosebită și, în același timp este și foarte empatică, fiind foarte sensibilă la sentimentele celor din jur.

Îmbrățișări și pupici dulci!

Alina🤗🦋💖💫

Postări populare

Bine ați venit!